Azi trebuie sa scriu. Deja ma poseda un sentiment crunt de vina. Faza cu "nu am avut timp" nu mai tine nici chiar pentru mine. Imi dau seama ca iar am cautat o scuza si de data, fara sa mi-o ceara cineva. Si nici macar nu e prima oara. De cate ori nu ne-am cautat scuze pentru noi, doar ca sa ne simtim mai bine, sa avem o justificare... de obicei pentru ceva ce nu am facut. Avem tendinta asta oarecum penibila de a ne ascunde capul in nisip pentru a scapa de spiridusii constiintei. Multi si mici, cu priviri dezaprobatoare.
Eu, una, nu am atat de multi spiridusi din astia, dar o am pe mama. O mama foarte buna dar inzestrata cu acel "dar" de a-mi aminti regulat chestii pe care nu le-am facut sau pe care nu le-am terminat. Chestii de care uneori as vrea sa uit si nu pot. Cred ca daca ar fi posibil, mama s-ar aseza confortabil pe umarul meu drept tinand un betigas cu capat de vata pentru urechi. Din cand in cand l-ar introduce in urechea mea sa fie sigura ca nu am scuza ca nu aud si apoi m-ar intreba: "Auzi? Cand ai de gand sa...?" - asta e formularea standard.
As vrea sa-i pot da in fiecare zi, de dimineata, o pastila cu scuze... s-o inghita usor pe stomacul gol si sa-si faca efectul imediat. Sa nu mai fiu nevoita sa le caut eu, sa-mi dau seama de penibilitatea lor... Si atunci cand vrea sa-mi aminteasca din nou de ceva ce nu am facut, sa se opreasca brusc si sa-si dea singura explicatii. Inca lucrez la formula complexa a unei astfel de pilule... Daca-mi iese o voi tine doar pentru mine oricum ca sa nu stiti cand v-o administrez.
