Alo!!!

E cineva acolo?
Liniste.
In capul meu e liniste. O liniste absoluta. Am savurat-o vreo 2 zile. Am crezut ca sa revina zgomotul acela ritmic, la un moment dat. Dar nu a fost asa. Si linistea ma sperie acum. N-as fi crezut ca nu ma pot gandi la nimic... atat de mult. Descopar, lipsita de orice urma de entuziasm, noi dimensiuni ale propriei minti. Imi dau seama ca as putea trai fara sa ma gandesc la ceva anume. Am capacitatea fantastica de a sta ore intregi cu ochii fixati intr-o farfurie goala fara sa-mi pun intrebari si fara sa ma plictisesc. Pot sa stau la televizor, in fata lui, fara sa-i dau drumul. Si mai pot sa zac in pat, semi-acoperita, cu privirea atintita in tavan. Efortul suprem al acestei stari ar fi sa-mi tarasc picioarele greoi dintr-o camera in cealalta. Inertia mintii ingreuneaza groaznic de tare membrele. Le ridic pe rand, ma ajut de diverse obiecte si-mi indeplinesc telul. Un picior, apoi celalalt... si din nou.
Capul, capul acesta gol... e atat de greu!

Luminile de Craciun de pe Magheru...

... sunt tot mai putine si mai sarace. Si nu, nu e de la faptul ca imbatranesc eu si le vad altfel. M-am documentat intens in acest sens.
Pe scurt, sunt profund dezamagita. Imi plac sarbatorile, imi place sa le simt intens, in strada. Asa ca sambata am iesit sa asist la marea aprindere. Eu si inca vreo suta de mii de bucuresteni sedusi de magia Craciunului sau care pur si simplu se plictiseau acasa, in fata televizorului. Bulevardele centrale erau complet blocate. Nu se misca nimeni. Pe trotuare, te calcai efectiv in picioare. Am sunat o prietena si am ramas la o ciocolata calda, cu multa frisca. Aproape de centru. Am tras suficient de mult de comanda ca sa se aprinda luminile si oamenii sa se care. Era vreo 11 noaptea cand am luat-o la picior pe Magheru. La inceput, am crezut ca nu s-au aprins inca luminile de Craciun. "N-are cum. Doar atat?". Cateva beculete sfrijite. Punctul forte: efectul de ninsoare. Niste tzurtzuri electrici din care picura lumina incontinuu... ma rog, din care se scurgea ceva cu ultimele-i puteri. Am luat un taxi si n-am mai privit inapoi. Daca unii se intreaba unde sunt zapezile de altadata, eu ma intreb unde sunt luminitele acelea multe, magice, licuricii colorati pe sub care ma plimbam ca intr-o poveste cu zane si spiridusi. Cineva le-a stins cu buna stiinta. O mana gigantica a apasat butonul de "off" apoi m-a palmuit cu ura, in timp ce o voce ascutita mi-a soptit sec: "Trezeste-te, fetito!"

Scurt prezentare iconica a luminilor de Craciun din ultimii ani - flash back: