Everybody's free to wear sunscreen

Hmmm...

Femeia si parcarea...

Femeia io si parcarea laterala. De cand conduc am observat un lucru ciudat. Ca am zile in care parchez lateral foarte bine, adica perfect din prima, ca un profesionist in adevaratul sens al cuvantului:) Si zile in care nu-mi iese dom'le. Dau in fatza, dau in spate, iar in fatza, iar in spate... incalec putzin bordura, ma plictisesc si plec in cautarea unui loc mai ofertant. Ca sa nu mai spun ca urasc parcarea laterala pe partea stanga. Sa zicem ca 90% dintre zilele in care nu reusesc sa parchez lateral... de vina e partea stanga. Parca am simtul aprecierii amortit si inert pe partea stanga. Or is it just me?!!

Know the word and you control the thing...

Mi-a placut mult replica asta din Eragon. Inca imi rasuna puternic in cap. N-ar fi de-a dreptul tare de tot sa controlam ce reprezinta fiecare cuvant pe care il stim si-l pronuntam? Dincolo de simbolul semantic ce-l denumeste, sa controlam Lucrul?!
Adica daca eu spun acum "iubire" sa controlez sentimentul in cele mai mici detalii, sa hotarasc cine sa ma iubeasca si cand, sa stabilesc pe cine sa iubesc si cat.
Sau daca spun "stralucire" sa-ncep brusc sa stralucesc din toate puterile si sa ma opresc din a straluci fix cand am chef sa nu ma mai vada nimeni?!
Imi place sa cred ca replica asta e adevarata. Pentru ca daca o parte din mine n-ar crede, atunci n-as mai putea scrie povesti si cel mai important, n-as mai putea trai povestea mea...

Via Andrei:)

Femeia de la bar... si impresii de la Future Shorts

Am fost vineri seara la Future Shorts. Un eveniment dragutz. E loc de mai bine, dar initiativa e laudabila. Am vazut cateva scurt-metraje super ok, pe unele chiar le mai stiam. Pacat ca tot ce am vazut mai ok nu prea era Made in RO:( Cele 3 scurt metraje RO ramase in concurs nu m-au impresionat in mod deosebit... dar am o oarecare preferinta ("Transfer"). Celelalte doua - triste, fara o poveste dragutza, sensibila, umana, fara viatza. Ma rog, parerea mea, influentata probabil si de ce vazusem mai inainte (toate productiile britanice si spaniole - btw: nimic frantuzesc, de ce?!!!). Tot la Future Shorts am aflat ca Tudor Chirila a devenit acest Sergiu Nicolaescu al generatiei tinere cool, urbn'shit'n'trendy. Actor, scenarist, cantaret - un "one man show" cu acte in regula:)

DAR sa n-o uitam pe femeia de la bar, caci ea m-a amuzat teribil. Deci, ma duc io sa-mi iau un cico sa bea si gura mea ceva. In spatele meu, o domnisorica trendy'hiper'coolish'stylish. "O apa plata, va rog... e pentru Tudor Chirila." Deci un lucru e sigur: Chirila nu si-a platit apa vineri seara:)

Fantezii cu omul-mascota

Eu stiu pe cineva care are fantezii cu oamenii mascota:) Probabil din simplul motiv ca e femeie si se excita cand barbatul atinge limita penibilului, cazand in ridicol. Cert este ca are fantezii cu barbatii costumati in diverse chestii. Cu cat mai penibil, cu atat mai bine. Poate parea ciudat, insa nu e prima oara cand aud asta... In filmul "Bad Santa", era tipa de la bar care visase dintotdeauna sa intretina relatii intime cu Mos Craciun. Imi amintesc perfect scena si replica: "Fuck me Santa, fuck me Santa!":)

God is a DJ

Real Shit indeed!!! Love it.

Spider - short movie

K tot sunt in the mood de FutureShorts:)

Gonzales - sobolan dambovitean ep.3

3. AU TRECUT CEVA LUNI – PE LA ATENEU
Dupa ce-am fugit din Arhitectura, am hoinarit vreo cateva zile prin imprejurimi. M-am hranit cu resturi de merdenele intr-o patiserie pana mi s-a aplecat si m-am plimbat prin parcul Cismigiu. Cam tot pe atunci am invatat si sa inot. Am luat vreo doua lopeti zdravene in cap de la indragostitii care vasleau pe lac.
Mai tarziu am luat-o in sus, spre Piata Romana, dar n-am ajuns acolo. M-am oprit la Ateneu. Era pe la pranz. Am patruns in cladire fara nicio problema. Doua femei faceau curat la intrare, dar pana sa se dumireasca eram demult inauntru. Am intrat intr-o incapere dezordonata, in mijlocul careia trona un ditamai biroul de lemn. MIAM! Nu mai rosesem de multa vreme ceva atat de consistent, asa ca m-am pus pe treaba cand… HAIT!
Intra in incapere 2 barbati cu barba si-o femeie cu mustata. Radeau cu pofta si clanfaneau paine cu piftie. Inca simt mirosul ascutit de usturoi si aud plescaielile lor dizgratioase. Imi amintesc clar discutia care m-a pus pe ganduri:
Femeia cu mustata:
“Asta nu mai pleaca de aici. El stinge lumina, va zic!”
Unul dintre barbatii cu barba:
“Eu il bag pe lista cu activele fixe. Scrie, scrie acolo! 2 birouri, 3 computere. 6 scaune, Marcel!”
Rasete prelungi. Cei trei pleaca, lasand in urma mirosul puternic si cateva firimituri de paine cu care m-am delectat.
La caderea serii, locul s-a animat brusc si era cat pe ce sa fiu calcat in picioare, eventual sa fiu gasit decedat cu un mare toc infipt in cap. Am scapat ca prin minune, dar am fost luat de val si dus in sala de spectacole. Incercam sa-mi gasesc un loc confortabil, eventual in primul rand sa vad si eu ceva, cand m-a ochit o doamna trecuta bine de primele 3 tinereti. Am auzit un urlet infiorator, pamantul s-a cutremurat si spectacolul a inceput. Am urcat nestingherit pe scena, m-am dat de-a dura printre violonisti si m-am asezat, confortabil, langa contrabas. M-am holbat indelung la dirijorul care se zbatea, neinteles, in mijlocul marii adunari.
PAUZA
Ajung in cabina muzicienilor. Din nou femeia cu mustata. De data asta, cu o tanara firava ce nu prezenta urme de pilozitate excesiva.
Fata tanara:
“Ce noroc pe mine! Domnul Marcel e painea lui Dumnezeu…”
Paine, a zis cineva paine! Unde?
Pauza s-a terminat, dar nu pot ramane si la actul al doilea. Prea multa cultura pentru o singura seara si pentru capul meu mic. In plus, ma incearca putin foamea. Am de ales: “La Mama” sau “McDonald’s”… Parca am chef de junk.

Femeia din tramvai

Bai, deci am mers cu tramvaiul acu vreo 2 zile. Prima oara dupa fooarte mult timp. Nimic tare... mai putin un mini-incident care mi-a starnit curiozitatea.
Abia ce ma urcasem si-mi compostasem biletul ca am zarit o doamna, trecuta bine de prima tinerete. Imbracata in culori inchise, haine cheap, ochelari mari pe mutra... nimic deosebit. Genul de housewife obosit. Deodata, suna telefonul doamnei. Ea raspunde sec: "Da, te-ai mai gandit?! Aha. Si acum vrei? Aha. Pai nu se mai poate." Si "zdrang", doamna inchide telefonul si continua sa se uite nestingherita pe geam. Incitata de convorbirea seaca si fara noima, imaginatia mea a luat-o razna de-a dreptul. M-am gandit ca doamna ar fi putut fi o matroana undercover care tocmai intermediase o noapte de amor. M-am gandit la impricinatul de la celalalt capat al firului care nu se va bucura de nurii vreunei bunese prea curand.
Sau poate ca doamna era un dealer, un inger al mortii albe care tocmai refuzase un tanar ce-si mai procurase marfa viselor tot pe datorie.
Sau poate ca pur si simplu o sunase ala micu de acasa sa-i spuna ca s-a razgandit si vrea o ciocolata... dar nu, nu cred asta...