Spider - short movie

K tot sunt in the mood de FutureShorts:)

Gonzales - sobolan dambovitean ep.3

3. AU TRECUT CEVA LUNI – PE LA ATENEU
Dupa ce-am fugit din Arhitectura, am hoinarit vreo cateva zile prin imprejurimi. M-am hranit cu resturi de merdenele intr-o patiserie pana mi s-a aplecat si m-am plimbat prin parcul Cismigiu. Cam tot pe atunci am invatat si sa inot. Am luat vreo doua lopeti zdravene in cap de la indragostitii care vasleau pe lac.
Mai tarziu am luat-o in sus, spre Piata Romana, dar n-am ajuns acolo. M-am oprit la Ateneu. Era pe la pranz. Am patruns in cladire fara nicio problema. Doua femei faceau curat la intrare, dar pana sa se dumireasca eram demult inauntru. Am intrat intr-o incapere dezordonata, in mijlocul careia trona un ditamai biroul de lemn. MIAM! Nu mai rosesem de multa vreme ceva atat de consistent, asa ca m-am pus pe treaba cand… HAIT!
Intra in incapere 2 barbati cu barba si-o femeie cu mustata. Radeau cu pofta si clanfaneau paine cu piftie. Inca simt mirosul ascutit de usturoi si aud plescaielile lor dizgratioase. Imi amintesc clar discutia care m-a pus pe ganduri:
Femeia cu mustata:
“Asta nu mai pleaca de aici. El stinge lumina, va zic!”
Unul dintre barbatii cu barba:
“Eu il bag pe lista cu activele fixe. Scrie, scrie acolo! 2 birouri, 3 computere. 6 scaune, Marcel!”
Rasete prelungi. Cei trei pleaca, lasand in urma mirosul puternic si cateva firimituri de paine cu care m-am delectat.
La caderea serii, locul s-a animat brusc si era cat pe ce sa fiu calcat in picioare, eventual sa fiu gasit decedat cu un mare toc infipt in cap. Am scapat ca prin minune, dar am fost luat de val si dus in sala de spectacole. Incercam sa-mi gasesc un loc confortabil, eventual in primul rand sa vad si eu ceva, cand m-a ochit o doamna trecuta bine de primele 3 tinereti. Am auzit un urlet infiorator, pamantul s-a cutremurat si spectacolul a inceput. Am urcat nestingherit pe scena, m-am dat de-a dura printre violonisti si m-am asezat, confortabil, langa contrabas. M-am holbat indelung la dirijorul care se zbatea, neinteles, in mijlocul marii adunari.
PAUZA
Ajung in cabina muzicienilor. Din nou femeia cu mustata. De data asta, cu o tanara firava ce nu prezenta urme de pilozitate excesiva.
Fata tanara:
“Ce noroc pe mine! Domnul Marcel e painea lui Dumnezeu…”
Paine, a zis cineva paine! Unde?
Pauza s-a terminat, dar nu pot ramane si la actul al doilea. Prea multa cultura pentru o singura seara si pentru capul meu mic. In plus, ma incearca putin foamea. Am de ales: “La Mama” sau “McDonald’s”… Parca am chef de junk.

Femeia din tramvai

Bai, deci am mers cu tramvaiul acu vreo 2 zile. Prima oara dupa fooarte mult timp. Nimic tare... mai putin un mini-incident care mi-a starnit curiozitatea.
Abia ce ma urcasem si-mi compostasem biletul ca am zarit o doamna, trecuta bine de prima tinerete. Imbracata in culori inchise, haine cheap, ochelari mari pe mutra... nimic deosebit. Genul de housewife obosit. Deodata, suna telefonul doamnei. Ea raspunde sec: "Da, te-ai mai gandit?! Aha. Si acum vrei? Aha. Pai nu se mai poate." Si "zdrang", doamna inchide telefonul si continua sa se uite nestingherita pe geam. Incitata de convorbirea seaca si fara noima, imaginatia mea a luat-o razna de-a dreptul. M-am gandit ca doamna ar fi putut fi o matroana undercover care tocmai intermediase o noapte de amor. M-am gandit la impricinatul de la celalalt capat al firului care nu se va bucura de nurii vreunei bunese prea curand.
Sau poate ca doamna era un dealer, un inger al mortii albe care tocmai refuzase un tanar ce-si mai procurase marfa viselor tot pe datorie.
Sau poate ca pur si simplu o sunase ala micu de acasa sa-i spuna ca s-a razgandit si vrea o ciocolata... dar nu, nu cred asta...

Gonzales - sobolan dambovitean ep. 2

2. DUPA VREO DOUA SAPTAMANI - PASAGIUL VICTORIEI, CASA CENTRALA A ARMATEI, FACULTATEA DE ARHITECTURA

Am luat-o in sus, pe calea Victoriei… m-am oprit putin la CEC, oripiland cateva doamne bine care au tipat cat le tineau plamanii. Ba mai mult! Au sarit pe mese si mai sa nu se mai dea jos de acolo. N-am inteles nimic. Aveau cu circa 90-100 de kile mai mult decat mine si m-ar fi putut strivi oricand. In plus, nu eram inca murdar si, privindu-ma in oglinzile din lift, am descoperit ca aratam chiar bine.
Am mai stat vreo 2 zile prin casa liftului de la CEC , apoi am plecat. M-am oprit la Caru cu Bere, unde am servit tacticos niste resturi de mici si carnati, plus cateva firimituri de paine neagra cu secara. Cateva zile am dus-o bine acolo, delectandu-ma din plin cu meniul zilei. M-a alungat cu matura un domn antipatic, mustacios, care purta o boneta ridicol de mare si alba.
Asa am ajuns in Pasagiul Victoriei, intr-un club de noapte. Ziua nu era nimeni si ma plimbam nestingherit prin toate cotloanele in cautare de hrana. Gaseam mai mult bautura ramasa prin diverse pahare, in colturile camerelor. Am baut mult in perioada aia si le mai si amestecam cumplit. Cred ca de-acolo mi se trag toate problemele cu ficatu’. Seara, apareau fetele, animatoarele. Mult mai simpatice decat doamnele de la CEC-ul cel Mare, fetele nu s-au speriat cand m-au vazut prima oara. Eram un sobolan alb, destul de aratos si incepusem sa mai si pun pe mine. Una dintre ele a zis ca seman cu Gonzales, prietenul ei din Spania care urma sa vina s-o ia cu el la vara. Asa ca Gonzales a ramas. Am trait ca un rege printre fetele de la Club. Primeam firimituri in fiecare zi si aveam bautura gratis spre dimineata, cand se golea clubul. N-a durat mult, caci spiritul meu nomad m-a pus pe fuga intr-o dupa-amiaza, cand ma simteam cam singur.
Am iesit si-am traversat intr-o clipa. Nu stiu de ce m-am grabit, caci masinile stateau pe loc. Auzeam, insa, multe claxoane nervoase si zanganitul surd al tevilor de esapament. Am urcat niste scari, destul de multe, si-am ajuns intr-un restaurant elegant. Pe tavan, ma ameteau niste picturi mari, cu rame aurii. Camera era foarte inalta si sobra. Am luat-o pe conducte si-am urcat. Coridoare lungi. Auzeam muzica, tot felul de instrumente. Am mai trecut pe langa o sala unde am surprins o conversatie interesanta care m-a facut curios.
Prima femeie: “Normal ca am venit la astia. Ce? Voiai sa raman profa la mine, in Craiova?”
A doua femeie: “Si ce-avea? Puteai sa predai engleza si acolo, nu?”
Prima femeie: “Zici tu?! Ei, cum ar fi fost? Imagineaza-ti: I’VE BEEN , adica FUSEI?”
Apoi rasete indelungi… si eu singur pe conducte, gandindu-ma incotro ar trebui s-o apuc sa ajung si eu in locul ala unde se vorbeste asa.
Ei bine, n-am ajuns acolo, ci pe un acoperis de unde nu vedeam prea departe de la inaltimea mea. Nu tu oameni, nu tu mizerie, nu tu prea mult zgomot! M-am intors iar prin cladirea cu multe coridoare, am luat-o prin restaurant si, dupa o gustare scurta – niste sorici si un pic de tiramisu – am plecat.
Am trecut in fuga pe langa Universitate. Mi-au atras atentia niste tineri de vis-à-vis. Carau o macheta imensa. Copacei, case. Toate din carton si lemn. In vremurile acelea, abia incepusem sa simt pornirea instinctuala de a roade orice. Macheta mi-a facut cu ochiul si m-am luat dupa cei care se chinuiau s-o care. Asa am ajuns in Facultatea de Arhitectura. Am ros vreo 10 zile tot ce-am prins, dar am tulit-o si de acolo mai mult de frica blestemelor, decat a tocilarilor care ma vanau cu capcane de pe vremea lu’ bunicu’. Am lasat in urma 3 biserici fara cruce, o casa lacustra fara picioare si o arcada romana fara coloane.

Gonzales - Sobolan Dambovitean ep.1

PRIMELE ZILE – PE MALUL DAMBOVITEI


M-am nascut intr-o zi de toamna, pe malul stang al Dambovitei. Mai simt si azi mirosul delicios al apei murdare si izul de saorma de langa culcusul nostru. Mai tarziu am aflat ca tata gasise niste resturi si i le adusese mamei in semn de recunostinta pentru cea de-a 7-a pereche de pui din anul acela de gratie. Eram, deci, al 14-lea mostenitor al familiei, insa singurul albinos din ultimii 5 ani.

La inceput a fost cald si bine. Intindeam botul nesigur si dadeam intotdeauna de tzatza generoasa a mamei. Primul contact cu realitatea damboviteana a fost mai mult fortat, dar definitiv. De atunci nu i-am mai vazut pe ai mei. Sau poate ca da… nu mi-as mai fi dat oricum seama. Tata a alunecat, din neatentie, pe o flegma cleioasa, de-un verde patrunzator. Cat ai clipi, coada lui cheala m-a maturat din culcusul protector si m-a trimis direct in Dambovita involburata. Ce dus rece si murdar! Am luat-o nesigur la vale si m-am agatat involuntar de primul carton de oua care mi-a iesit in cale. Curentul m-a purtat nestingherit in aval.

Pentru prima data am deschis larg ochii si am luat o gura mare de aer. Am sorbit cu nesat aroma de teava de esapament si am pivit in jur. In dreapta, un deal si, cocotata pe el, ditamai casoaia. Aveam sa aflu ca era Casa Poporului. Ulterior, am descoperit singur labirintul gigant de camere subterane. In stanga, alte case… Pe cer, o cioara sfrijita… ma ginise si-mi dadea tarcoale. Am sarit de pe cartonul salvator intr-un tufis de pe mal. Am petrecut noaptea acolo, inghetat, dar departe de orice pericol. Spre dimineata s-a umplut de frati mai mari, aflati in cautare de hrana. M-am tirat rapid ca deja se uitau urat la mine. Eram plapand si alb. Aratam ca un hamster pretentios, pierdut de vreo domnisoara curatzica.

Am mers spre Calea Victoriei, am urcat sus pe mal si am traversat in fuga. Am prins cu coada ochiului roata unei masini si cadavrul mai vechi al unei surate. M-am gandit pentru o clipa sa ma-ntorc s-o raschetez un pic da…

Oldies but goldies

ce tare e reclama de la final!!!!

Patinoarele si patinatul - bisnit si sport de cocalari

Zilele astea libere am tot ars-o pe la patinoar. Imi place mult sportul asta, dar si cum aluneca vinul fiert sau ceaiul cu scortisoara de dupa. Mirosul rece al ghetii imi aminteste de tinerete, de perioada liceului. In fiecare sambata, iarna, mergeam cu prietenii la raposatul patinoar din Floreasca. Numai ca pe vremea mea, patinatul nu era sport pentru oricine. Pe gheata perfecta nu alunecam decat noi, tinerii din liceele bune si trendy... mai erau cativa oameni ceva mai in varsta, din cartier si niste cupluri. Participanti civilizati care nu creau probleme serioase. Ei bine, acum, sunt mult mai multe patinoare ce afiseaza preturi accesibile. Ofera spre inchirat patine ieftine in care iti ingheata picioarele si prind si putina pojghita ca deh, iti mai transpira laba inauntru! Ma rog, nu asta e problema mea ca am patinele mele. Problema ar fi ca eu nu mai pot patina... gheata a fost invadata de specii umanoide ciudate, tip cocalar incaltat. I-am urmarit, alunecand incet si i-am clasificat lejer, dupa mai multe zile. Asadar, speciile pe care le veti intalni pe gheata, in acest sezon, sunt:

1. Cocalarul patinator zburator. Este cel mai periculos. Nu stie sa patineze, n-a mai patinat niciodata, dar vine de la 11 ca e gratis. Ai impresia ca-si va rupe picioarele imediat, dar el se tine darz... nu se lasa. Se lupta si da din aripi disperat pentru a-si recapata echilibrul precar. Matura tot ce-i trece pe laterale. Cu bratele falfaind tranteste cativa copii si doua doamne mai in etate. Nu-i pasa atata timp cat iese victorios. Cocalarul patinator zburator ramane in picioare si trebuie ocolit mult pe stanga sau pe dreapta.

2. Cuplul cocalarilor patinatori zburatori. Cand el a gasit-o pe ea si si-au dat seama ca sunt la fel, s-au gandit ca ar fi dragut sa se tina de mana. Trebuie ocoliti si mai mult prin dreapta sau stanga.

3. Cocalarii patinatori de viteza cu harfe misto. Poarta geci de piele si caciuli D&G. Ei cred ca stiu sa mearga bine de tot si tocmai de aceea strabat in viteza patinoarul. Picioarele nesigure tremura, la atingerea suprafetei de gheata. E plin de oameni, obstacole miscatoare pe care daca nu le pot ocoli le doboara fara mila in cursa lor catre glorie si recunoastere. Acestia trebuie identificati rapid la intrarea pe gheata. Simtiti ca se apropie? Virati mult spre mantinela!


4. Pitzipoancele artiste. Poarta fustite sau blugi cu sclipici si talie joasa. Sunt foarte simpatice in clipa cand cad pe jos si trei sferturi din buci se revarsa pe gheata. ( Ele lasa urmele mai late in zapada)

5. Cocalarii talentati, frate! Se strecoara ca niste virtuozi ai ghetii, facand scheme si improscand cu zapada pitzipoancele. Nu va ingrijorati! Lor le place. Cu cat iesi mai uda de pe gheata, cu atat inseamna ca baietii te place mai mult...


6. Mini-cocalarii patinatori. Acestia sunt copiii cocalarilor zburatori. Niste ghiulele umane, lipsite de scrupule care se impiedica des dar se ridica imediat. Adevarate torpile care trec printre picioarele patinatorilor, lasand prapad in urma. Nu stiu cum sa va feriti de acestia...

Si nu uitati! Mersul la patinoar poate fi o aventura... patinatul - un sport solicitant ce necesita concentrare maxima, picioare puternice si atentie distributiva...

Ce-am mai lucrat in ultimul timp...

Nu incerc sa ma scuz ca nu am mai scris de secole.
Anul asta revin in forta:)

As vrea...

... sa ma cheme altfel. Andreea e banal, e comun, e numele tuturor pseudo-vedetelor sumar imbracate si cu buze colagenate. Imi amintesc... au trecut ceva ani... cand mama ma striga pe plaja si se mai intorceau inca 10 fetite. Hmmmmm.... As vrea sa ma cheme altfel... Nu stiu ... oricum. Poate un nume stupid. Marcela, de exemplu. Marcela ma face sa rad macar. E sec si predispus la bancuri proaste.
Si as mai vrea sa fi avut o porecla. Ce fel de om e ala fara porecla? !! Mi-am pus in repetate randuri intrebarea de ce prietenii nu mi-au gasit o porecla. Si God knows m-am straduit. M-am repozitionat de nenumarate ori. Mai intai a fost fata retrasa care asculta rock si grunge, apoi adolescenta in roz care radea zgomotos, tanara care facea glume proaste non-stop, colega care lucra in publicitate...

Staff...

Ascultam melodia celor de Kaiser Chiefs - Ruby, bineinteles - si mi-am dat seama ca inca mai am un chef nebun de viatza. De doua saptamani, in fiecare seara, ma duc sa inot apoi ma indrept rapid spre casa, dorindu-mi sa nu ma sune nimeni. Sa nu carecumva sa vrea cineva sa ne vedem.Placerea cea mai mare e sa ma pun in mijlocul patului cu gandul de a citi. Sfarsesc insa prin a ma uita la cele mai stupide filme de pe Antena 1 sau PROTV.
Dar diseara o sa citesc!

Ani de Liceu...

Acum cca o saptamana m-am intalnit la piscina cu prietenul meu din liceu. Ne mai vazusem si cu vreo 3 saptamani inainte... dupa o pauza de vreo 10 ani. Am povestit intre cateva lungimi de bazin, ne-am amintit ce faceam pe vremea aia, unde ieseam, cine cu cine era, ce mai face cutarescu... Ciudat, cand am plecat spre casa m-am simtit stupid de batrana. Imi repetam in gand "10 ani" si-mi venea atat de greu sa cred... E mult. E un deceniu! Sunt ingrozitor de batrana, mi-am zis si aproape mi-au dat lacrimile, lacrimi de nostalgie... nostalgia unor vremuri lipsite de griji, nostalgia noptilor in care visele erau mai colorate si mai multe. Ciudat cum pluteam atunci intr-o stare pufoasa de bien-etre permanent. Parca verile mi se pareau mai lungi si mai misto, unele locuri le simteam altfel... locuri de care azi rad si in care nu mai calc demult. Anii aceia, anii aceia senini pe care mama imi spunea ca-i voi regreta si eu ii radeam in nas... Anii in care prietenul meu din liceu m-a dus la "10 things I hate about you" (geesus intre timp Heath Ledger a si murit) si la primul film din seria "Mumia" (ganditi-va ca ruleaza de cateva saptamani bune "Mumia3"). Trec prin Romana, prin fata pe la KFC, locul nostru de intalnire... acolo veneau toti prietenii cand ieseam in oras. E plin de pusti acum... Imi vine sa zambesc si fug... fug inainte sa apuce vreunul sa-mi strecoare vreun "saru'mana"!

Titanic Romanian Version by me

The Girl:
Look, Jack, I'm flying!

Cristi:
Cine e Jack, fa?

show must go on

Ne-am intors din vacanta de vreo luna si am bagat in fortza pe niste kestii misto. Client misto, brief misto, ideile au curs!
Si eu am revenit. In real life si online! So, here I am again.:)

Am fugit...

Am fugit 1 luna si jumatate de propriul meu blog. Azi cand am vrut sa intru, nici macar nu mi-a mai luat adresa automat. Brusc m-am ingrijorat. Trebuie sa fac ceva. N-o sa-l las sa moara asa cum am facut cu micul meu caiet de poezii sau cu piesele de teatru incepute in nenumarate randuri. Si totusi am fugit de blogul meu. M-a speriat responsabilitatea de a scrie regulat si am facut ce fac de obicei. Am bagat capul in nisip ca strutul. Mi-am zis incontinuu "blog, ce blog? eu n-am blog..." Azi m-au cuprins sentimentele acelea groaznice de vina. Am inceput sa scriu si simteam ca-mi scartaie incheietura. Ba, mai mult! Imi gasesc greu cuvintele si trebuie sa stau pe-o fraza mai mult decat in mod normal. Deci luati acest post ca pe un exercitiu oarecum ingalat si timid de revenire in fortza. Ok... deci sa revin... Barcelona.

.... wishful thinking

Incepe sambata. De dimineata masina va parasi Bucurestiul indreptandu-se cu viteza legala catre Brasov. Ajunse in centrul vechi, langa Biserica Neagra, pe strada Johannes Gott, vom parca. Urmeaza plimbarea lunga prin minunatul centru vechi, prajiturile de la Vatra Ardealului. Noaptea e petrecere in cetate. Duminica dormim pana tarziu, foarte tarziu. Ne intoarcem luni seara. Marti la munca. Trei saptamani trec intr-o clipa. DEPARTURES. Pe 14 ne suim in avion si seara suntem in Barcelona, colindand strazile colorate. Shopping: papucei, rochite, gentute posh-like. Dali, Sagrada Familia si cam atat. Nu suport obiectivele turistice. Prefer sa le spun asa... ele se mai numesc si culturale, but that would certainly make me look stupid. Nopti cu multe grade in sange, fun, fun, fun. ARRIVALS. Inca trei saptamani de munca. Dimineata... o zi de iunie. DEPARTURES. Ma imbarc in avionul catre Nisa. Palais de Festival. E acolo unde l-am lasat si anul trecut. Ma perind printre cele mai tari lucrari de advertising din lume si ma simt mica... mica, dar in crestere. Intre seminarii fac ceva plaja si ma scald. Iubesc Mediterana. O sa mananc iar paste cu ton rosu la Laura. Inchin o portie in cinstea lui Mihai ca m-a rugat frumos. Saptamana trece repede. Vad tot felul de fete cunoscute de romani. Ii salut, ei se uita in alta parte. Suntem mult prea cool noi, cei din industrie.... Sper ca JC Decaux sa aiba si anul asta plaja cu bunatati deschisa. ARRIVALS. E cald, foarte cald. Stau prin casa ca am aer conditionat. In week-end o mai ard prin Vama. Ma duc la Metallica. DEPARTURES. Destinatie: Spania, Costa del sol. Zile insorite in care zac la soare si inot... inot enorm. Cocktailuri colorate, inghetata, paella. Miam. Pielea e arsa, ochii se fac verzi, verzi ca marea, parul se deschide oribil la culoare, calcaiele se inaspresc. ARRIVALS. 3 zile sa-mi spal lucrurile. DEPARTURES. London. Orasul freamata. Ma plimb cu Mihai. Nu mai am bani demult. Noroc cu el!:) trebuie sa ma abtin de la shopping. Sau mai bine imi maresc inca o data over draftul. E mai simplu. Vreau sa merg la club, el nu vrea. Seara pic obosita de atata mers, spre fericirea lui ca n-o sa mai insist cu iesitul. ARRIVALS. Cred ca o sa dorm vreo 2 zile. Shhhhh....

ps: characters and actions in the text above are pure fiction for the moment

imi plac lucrurile vechi...

si nu pentru ca a fi retro e pe trend. NU NU. si nu lucrurile vechi la modul antichitati. antichitatile nu-mi plac. au un miros ranced de praf statut si nu mi le-as pune niciodata in casa. cu greu imi pot imagina un sfesnic din vremuri pierdute pe imaculatul pervaz al termopanului din sufragerie... sau ma rog... din living.
imi plac lucrurile vechi si misterioase. imi plac cameele, dar nu am la ce sa le port. mi-am luat una o data. am tinut-o putin in mana si am parasit-o intr-cutie de plastic, una dintre cele 5 in care imi tin gablonturile, plasticele colorate achizitionate de-a lungul vremii.
imi plac pantofii vechi si sticlutele de parfum cu pietre incrustate pe care mama le ferea de manutele mele de copil jucaus. imi plac oglinjoarele cu broderii pe spate si papusile acelea ciudate, mult prea imbracate in danteluri.

Sunt ocupata..

Sunt asa de ocupata ca n-as vrea sa ma mai sune nimeni. Sunt asa de ocupata ca n-am timp sa vorbesc. Sunt foarte ocupata... nu mai pot sa scriu. Sunt atat de ocupata ca nu stiu ce se intampla in lume. Sunt atat de ocupata ca nu stiu ce se intampla in tara sau in Bucuresti, macar. De fapt, sunt asa de ocupata ca nu stiu ce se intampla langa mine. Cred ca ar putea sa plece toti oamenii de aici si eu tot nu mi-as da seama. Pentru ca sunt foarte ocupata. Sunt atat de ocupata pentru ca am lucruri importante de facut, dar ca pentru ca sunt prea ocupata nu reusesc sa le fac niciodata si pentru ca sunt prea ocupata sa fac lucrurile importante acum, atunci o sa fiu ocupata si de acum incolo.

cand o sa fiu mare vreau sa ma fac misto...

Gondry strikes again

"Be kind rewind", ultimul film in regia lui Michel Gondry:)
Da da este fix regizorul de videoclipuri (radio head, daft punk sau chemical brothers) sau regizorul de reclame (Levi's, Nesscafe). Omul este chiar tare. Aviz celor care vor sa-l cunoasca mai bine, recomand filmele "Human Nature" si "The Science of Sleep".
Enjoy!

Kurt Cobain

zilele astea e un documentar pe Discovery "The last 48 hours of Kurt Cobain". merita:)

lake of fire

Sexy Boy

cansei de ser sexy

un petit truc que j'aime...

cam asa...

Treceam a 10-a si inca mai credeam ca Zburatorul ajunge pana la etajul 4... Urmaream cu nesat virginal orice film american cu multi tineri: petreceri monstru, baieti frumosi, fete cuminti, povesti de dragoste aparent imposibile etc. Cenusarese moderne cu gentute de la Prada si printi rebeli care cantau la chitara electronica si nu fumau tutun.
In acea vara, la cinematograful Studio, am vazut "10 things I hate about you" si Patrick Verona (Heath Ledger) mi s-a parut foarte tare. Si eu imi doream un baiat rau in inocenta mea, un baiat rebel, certat cu orice lege a firii pe care eu urma sa-l aduc pe calea cea buna si care se va fi indragostit nebuneste de mine. Urma sa fugim in lume de mana si sa traim fericiti pana la adanci batraneti. Anii au trecut, aproape uitasem acest film cu desavarsire si totusi am simit ceva absurd cand eroul meu simbolic si-a dat obstescul sfarsit in urma unei supradoze de pastile.

PS: Tind sa cred ca Zburatorul chiar nu ajunge la etajul 4 si ca barbatilor nu le place sa cante romantze pe stadionul de fotbal.

May he rest in peace.

amintiri din copilarie...

Cand nu ne ducea tata la cinematograful Melodia sa vedem Rambo, Robocop sau Predator (intotdeauna am suspectat ca el voia cel mai mult sa vada filmele astea:)), stateam cu totii si ne uitam la televizor, aliniati pe canapeaua din sufragerie. Printre primele filme de referinta de dupa revolutie - "Neverending story": am ras, am plans, am stat cu sufletul la gura, m-am indragostit iremediabil de Atreyu, am vrut sa fiu printesa, i-am cerut lu' tata un caine zburator...
In memoriam:

sfarsitul depresiei... STOP!!! STAY AWAY FROM MEEEE!

I am water, my friend...

A cazut o lacrima. E jos, pe parchet. Sclipeste putin. Ma uit la ea. Ma vad in ea. Devin ea. Ma scufund incet in lacrima mea. Vreau sa ma inec in ea, dar nu pot. E atat de sarata incat orice as face ma duce in sus. Respir, desi nu vreau. Te aud inca. Te aud si incerc din nou sa ma scufund. Simt un gust sarat in gura... Deschid ochii si ma ustura. As vrea sa plang din nou, dar lacrima mea nu ma lasa.
Ma duc in jos. Am reusit! Zambesc. Nu-mi mai simt mainile. Smucesc privirea catre ele. S-au transformat in apa si curg. Curg si eu cu ele.
Ai deschis brusc usa. E curent si lacrima care sclipea s-a uscat. Pe parchet a mai ramas putina sare, dar nu stie nimeni.

Simt...

Ti-am simtit mirosul, mirosul de piele dulce-acrisor, mirosul tau de fulgi de porumb cu lapte. Ti-am simtit rasuflarea, respiratia ingreunata si sacadata. Ti-am simtit pasii, tarziu in noapte, furisandu-se spre pat. Poate ti-ai fi dorit sa nu-i simt, sa nu stiu ca ai venit, sa visez in lumea mea. Ti-am simtit trupul, intinzandu-se usor langa al meu si am vazut printre pleoape lumina televizorului aprins. Ti-am simtit atingerea si imbratisarea care ar fi trebuit sa ma faca sa iert totul din nou. Ti-am simtit nepasarea. Am simtit cand te-ai intors indiferent pe partea cealalta si-ai adormit fara sa te intrebi. Ti-am simtit, de dimineata, in glas indoiala, frica sa nu-mi amintesc ceva, sa nu-ti mai spun nimic. Si nu ti-am spus pentru ca nu am mai simtit nimic.