Observatie a la Carrie Bradshaw:)

Daca un barbat isi tine telefonul pe masa cu fatza in jos, sigur are ceva de ascuns. Eventual, o fosta actuala prietena:) care e foarte posibil sa-l caute cand a iesit cu voi in oras. So, fetelor fiti geana pe ei! Daca telefonul e cu fatza in sus, astfel incat sa puteti vedea pe ecranul luminat cine il apeleaza, nu aveti de ce sa va temeti! Daca nu, mai bine fugiti. Sau... poate vreti sa va complicati si sa incepeti o lupta in care sansele sunt 50%-50%:)... de obicei...

Semneaza petitia impotriva construirii unor noi reactoare nucleare in Romania!

Mda... Pink Floyd...

Hello, I love you!

So, daca aveti drum pe acolo...

Post Street Delivery

So, sambata si duminica am fost la Street Delivery la standul Prietenilor Scoli Centrale. Impreuna cu alti cativa fosti colegi, am pus pe picioare un stand care sustinea o cauza nobila: restaurarea Scolii Centrale, monument de arhitectura. Am avut improvizatii teatrale, experimente FUN SCIENCE pentru cei mici si teatru de papusi. Piesa de rezistenta a standului a fost, insa, panoul cu uniformele Scolii Centrale. Oamenii si-au facut o multime de poze acolo:)

Per total, evenimentul a mirosit profund a Vest. Pentru cateva clipe, am crezut ca sunt in Berlin... era plin de oameni cool, unii exagerat de cool, aproape warholieni. Gaseai peste tot design objects unicat, haine vintage si hand-made cookies. Oriunde te opreai asistai la un performance sau puteai sa iei parte la vreun workshop. Pur si simplu... minunat! Si acele cookies cu scortisoara din capatul strazii, de pe stanga... erau geniale! :)

Hai la Street Delivery!

Va astept cu drag la standul Prietenii Scolii Centrale! Avem o multime de surprize pregatite...

True Blood -waiting for Season 2:)

Lovely song, btw!

http://www.youtube.com/watch?v=X6bh4ka3Roc

Posted on BestadsonTv.com

Scala JWT: eggfight
Every Easter all Romanians engage in an age long tradition, that no one seems to know, or, indeed, care, where it came from. We pick what we believe to be the strongest egg in the basket and we smash it against another, chosen by one of our friends, along with the words "Christ is resurrected", to which the opponent answers "He is resurrected indeed". It's always difficult to pick up the strongest egg for the fight and everyone has his own method or tricks. Scala JWT Bucharest decided to add a twist on another age old tradition - intricately decorating the Easter eggs - by providing our friends and clients with a set of stickers designed to pimp the unsuspecting eggs for the big battle.

Client:
Scala JWT
Agency:
Scala JWT Bucharest
Creatives:
Mihai Cojocaru (Executive Creative Director)
virgiliu andone (Head of Art)
bogdan danailescu (Art Director)
Andreea Dragomir (Copywriter)
Country:
Romania
Other Credits:
Campaign file: No campaign file is available for this ad.

We've been published in New York by a prestigious advertising magazine:)

Hands-On for Greenpeace

April 17, 2009
Save | E-mail | Print | Most Popular | RSS | Reprints
By Conor Risch


http://www.pdnonline.com/pdn/content_display/photoserve/surveillance/e3if26a27fe344b20e46bc56c15f371791a


Early this year Greenpeace enlisted Romanian agency Scala JWT for a campaign to raise awareness of the environmental dangers inherent in nuclear energy production. More specifically the campaign targeted mothers who live and raise children near the Cernavoda Nuclear Power Plant, which houses two nuclear reactors.

Because of the small budget for the campaign, the creatives and executives at Scala JWT took a DIY approach to creating the ads, producing them entirely in-house, which allowed them to do the work they would normally farm out to freelancers. Art director Virgiliu Andone says that this role reversal helped refresh the artistic sensibility of the creatives, and also turned out to be quite fun.

Andone says he and his team decided against a “doomsday scenario,” a common trope in green advertising, because more often than not it looks like a futuristic video game setting rather than a frightening future reality. “We went on a different path,” he says. “Coziness would have to come through in the layout, the semblance of absolute calm and joy, so we could capture the attention of our target audience.” The team decided to create familiar domestic scenes featuring cute stuffed animals. Eventually the viewer would realize the cute children’s toys that drew them in were gruesomely mutated, delivering the “Say no to nuclear energy” message in a subtle but powerful way.

After Andone and Aaron Balazs, another Scala art director, selected the toys they thought would look the best, began the process of hacking and sewing the stuffed rabbits and elephants to modify them. “We were left with a massive bag full of traumatized toys,” says Andone.

The first shoots took place in Andone’s apartment. “I was really happy with the results,” he remembers. “Then I downloaded the pictures and they turned out to be crap.” Andone and Balazs, who studied photography in college, then did another set-up in their ski resort lodgings while away for the weekend on a snowboarding trip. Again they were enthusiastic during the shoot, and again they were disappointed once they got a closer look at the images. Finally another art director got involved. Andrei Orcula kicked Scala’s managing director out of his office for several hours and made and elephant photograph. Then Andone made another set-up in his apartment and managed a shot of the rabbit toy that everyone was happy with.

Still, the images weren’t quite there, Andone says, so there was post-production work to be done. “The model elephant did not have two noses. Instead it sported six legs and for ears. So the postproduction work was a reflection of my capacity to visualize in advance what would make a good ad. I had to remove the extra legs and ears and add an extra Photoshopped nose. For the bunny the only chop job consisted of replacing one of the ears, and repositioning the foreground just a bit.”

“The biggest challenge was to be as strict as we could be about the standard of the work,” says Andone. “It’s easy to be critical when you expect [someone else to deliver] the work; much harder when you have to produce it yourself.” Andone adds, “It is perhaps much more honest to go about your business the way we did, at least from time to time. Designers or painters or indeed some engineers don’t expect somebody else to put their work into practice…. In advertising it is easy to find yourself delegating everything you do, and this can rust your artistic sensibility.”

The ads have appeared in magazines throughout Romania, and Greenpeace has distributed posters, stickers and desktop wallpaper of the ads through their network.

the team:
Mihai Cojocaru - Creative Director
Virgiliu Andone - Art Director
Andreea Dragomir - Copywriter
Angela Teodorescu - super CS
Aaron Balasz, Andrei Orcula - fotografi

So, I think you should be interested...

So, the year starts nicely...

Effie 2009 key visual competition

The Organizing Committee of Effie 2009 has announced the winner for the key visual competition which took place between 23th of February and 20th of March.

The winning proposal was created by the team made up by Andreea Dragomir, copywriter at Scala JWT and Ioana Sandru, Art Director at Graffiti BBDO.

Being asked what made them participate, they stated: „Because it is a challenge for your creative ego. What does this mean? It’s simple. As a creative I feel very good knowing that I have done the visual for the most important festival in Romania that awards efficiency. Moreover, we like competitions and we like even more to see our work published. The Effie visual competition was an opportunity for both pleasures.”

Da, deci stiu...

... ce vreau sa fac in viatza. Vreau sa fac filme cool sa inovez in regie, sa "entertain" oamenii si sa ma "entertain" si pe mine in timp ce fac chestiile alea. Pentru ca functionez relativ simplu: cu cat imi place mai mult ce trebuie sa fac, cu atat chestia aia imi iese mai bine. Deci role-modelul:)

"Michel Gondry, born May 8, 1963, is a French film, commercial and music video director and an Academy Award-winning screenwriter. He is noted for his inventive visual style and manipulation of mise en scène. Gondry is often cited[citation needed], along with directors Spike Jonze and David Fincher, as representative of the influx of music video directors into feature film. Gondry made his feature film debut in 2001 with Human Nature, garnering mixed reviews. His second film, Eternal Sunshine of the Spotless Mind (also his second collaboration with screenwriter Charlie Kaufman), was released in 2004 and received very favorable reviews, becoming one of the most critically acclaimed films of the year. Eternal Sunshine utilizes many of the image manipulation techniques that Gondry had experimented with in his music videos. Gondry won an Academy Award alongside Kaufman and Pierre Bismuth for the screenplay of Eternal Sunshine. The style of Gondry's music videos often relies on videography and camera tricks which play with frames of reference.


Gondry participating with The 1 Second Film art project.
Gondry also directed the musical documentary Dave Chappelle's Block Party (2006) which followed comedian Dave Chappelle as he attempted to hold a large, free concert in the Bedford-Stuyvesant neighborhood of Brooklyn. His following film, The Science of Sleep, hit theaters in September, 2006. This film stars Mexican actor Gael García Bernal, and marked a return to the fantastical, surreal techniques he employed in Eternal Sunshine.
According to the Guinness World Records 2004, Michel Gondry's Levi's 501 Jeans "Drugstore" spot holds the record for "Most awards won by a TV commercial".[2] The commercial was never aired in North America because of the suggestive content involving purchasing latex condoms.
In September 2006, Gondry made his debut as an installation artist at Deitch Projects in New York City's SoHo gallery district. The show, called "The Science of Sleep: An Exhibition of Sculpture and Pathological Creepy Little Gifts" featured props from his film, The Science of Sleep, as well as film clips and a selection of gifts that the artist had given to women he was interested in, many of them former or current collaborators, Karen Baird, Kishu Chand, Dorothy Barrick and Lauri Faggioni.[3] A leitmotif of the film is a 'Disastrology' calendar, Gondry commissioned the painter Baptiste Ibar[4] to draw harrowing images of natural and human disasters.
His brother Olivier "Twist" Gondry is also a television commercial and music video director creating videos for bands such as The Stills, Hot Hot Heat and The Vines.[5] He was asked by French comic duet Eric and Ramzy to direct Steak, but declined.[6] The film was subsequently directed by Mr Oizo.
Gondry was an Artist in Residence at the Massachusetts Institute of Technology in 2005 and 2006. Later directing the music video for the Paul McCartney song "Dance Tonight", in which Gondry makes a cameo appearance.[7] His most recent work was the directing of "Unnatural Love," the fifth episode in season two of HBO's Flight of the Conchords (TV series).[8]
He is currently slated to direct Seth Rogen and Stephen Chow in the motion picture adaptation The Green Hornet."

Mananc...

... Skittles si ma simt bine. Sparg fiecare bombonica intre dinti cu o placere aproape feroce, savurand fiecare particica din bomboana colorata, foarte misto advertizata. Bag Skittles la greu si nu ma simt deloc vinovata nici fatza de voi care stiu ca ma uratzi ca n-aveti de unde sa cumparati Skittles, nici fatza de mine ca Skittles nu ingrasa, ma rog nu vad cum ar putea din moment ce sunt facute din curcubeu.

Am o relatie de love & hate...

... cu telefonul meu mobil. Adica el suna mult si tare iar eu ma fac ca nu-l aud. Si nu. Nu e nimic premediat in tot ce se intampla. E atat de natural ca-mi vine mie sa urlu de nervi in locul persoanei neglijate de la celalalt capat al... antenei de telefonie mobila Orange.
Si nu, nu o fac nici din ura, nici din impertinenta crasa, desi unii ar putea considera asta. Si da! Am Nokia Tune, dar nu pentru ca as vrea sa-l confund cu alte sute de telefoane din jurul meu, ci pentru ca mi-a fost lene sa-i modific soneria de cand l-am luat. Am preferat - si asta recunosc indubitabil - sa-mi duc poseta la ureche ori de cate ori auzeam celebrul refren al tipilor aia din Finlanda pe care si Moga ar fi invidios

Everybody's free to wear sunscreen

Hmmm...

Femeia si parcarea...

Femeia io si parcarea laterala. De cand conduc am observat un lucru ciudat. Ca am zile in care parchez lateral foarte bine, adica perfect din prima, ca un profesionist in adevaratul sens al cuvantului:) Si zile in care nu-mi iese dom'le. Dau in fatza, dau in spate, iar in fatza, iar in spate... incalec putzin bordura, ma plictisesc si plec in cautarea unui loc mai ofertant. Ca sa nu mai spun ca urasc parcarea laterala pe partea stanga. Sa zicem ca 90% dintre zilele in care nu reusesc sa parchez lateral... de vina e partea stanga. Parca am simtul aprecierii amortit si inert pe partea stanga. Or is it just me?!!

Know the word and you control the thing...

Mi-a placut mult replica asta din Eragon. Inca imi rasuna puternic in cap. N-ar fi de-a dreptul tare de tot sa controlam ce reprezinta fiecare cuvant pe care il stim si-l pronuntam? Dincolo de simbolul semantic ce-l denumeste, sa controlam Lucrul?!
Adica daca eu spun acum "iubire" sa controlez sentimentul in cele mai mici detalii, sa hotarasc cine sa ma iubeasca si cand, sa stabilesc pe cine sa iubesc si cat.
Sau daca spun "stralucire" sa-ncep brusc sa stralucesc din toate puterile si sa ma opresc din a straluci fix cand am chef sa nu ma mai vada nimeni?!
Imi place sa cred ca replica asta e adevarata. Pentru ca daca o parte din mine n-ar crede, atunci n-as mai putea scrie povesti si cel mai important, n-as mai putea trai povestea mea...

Via Andrei:)

Femeia de la bar... si impresii de la Future Shorts

Am fost vineri seara la Future Shorts. Un eveniment dragutz. E loc de mai bine, dar initiativa e laudabila. Am vazut cateva scurt-metraje super ok, pe unele chiar le mai stiam. Pacat ca tot ce am vazut mai ok nu prea era Made in RO:( Cele 3 scurt metraje RO ramase in concurs nu m-au impresionat in mod deosebit... dar am o oarecare preferinta ("Transfer"). Celelalte doua - triste, fara o poveste dragutza, sensibila, umana, fara viatza. Ma rog, parerea mea, influentata probabil si de ce vazusem mai inainte (toate productiile britanice si spaniole - btw: nimic frantuzesc, de ce?!!!). Tot la Future Shorts am aflat ca Tudor Chirila a devenit acest Sergiu Nicolaescu al generatiei tinere cool, urbn'shit'n'trendy. Actor, scenarist, cantaret - un "one man show" cu acte in regula:)

DAR sa n-o uitam pe femeia de la bar, caci ea m-a amuzat teribil. Deci, ma duc io sa-mi iau un cico sa bea si gura mea ceva. In spatele meu, o domnisorica trendy'hiper'coolish'stylish. "O apa plata, va rog... e pentru Tudor Chirila." Deci un lucru e sigur: Chirila nu si-a platit apa vineri seara:)

Fantezii cu omul-mascota

Eu stiu pe cineva care are fantezii cu oamenii mascota:) Probabil din simplul motiv ca e femeie si se excita cand barbatul atinge limita penibilului, cazand in ridicol. Cert este ca are fantezii cu barbatii costumati in diverse chestii. Cu cat mai penibil, cu atat mai bine. Poate parea ciudat, insa nu e prima oara cand aud asta... In filmul "Bad Santa", era tipa de la bar care visase dintotdeauna sa intretina relatii intime cu Mos Craciun. Imi amintesc perfect scena si replica: "Fuck me Santa, fuck me Santa!":)

God is a DJ

Real Shit indeed!!! Love it.

Spider - short movie

K tot sunt in the mood de FutureShorts:)

Gonzales - sobolan dambovitean ep.3

3. AU TRECUT CEVA LUNI – PE LA ATENEU
Dupa ce-am fugit din Arhitectura, am hoinarit vreo cateva zile prin imprejurimi. M-am hranit cu resturi de merdenele intr-o patiserie pana mi s-a aplecat si m-am plimbat prin parcul Cismigiu. Cam tot pe atunci am invatat si sa inot. Am luat vreo doua lopeti zdravene in cap de la indragostitii care vasleau pe lac.
Mai tarziu am luat-o in sus, spre Piata Romana, dar n-am ajuns acolo. M-am oprit la Ateneu. Era pe la pranz. Am patruns in cladire fara nicio problema. Doua femei faceau curat la intrare, dar pana sa se dumireasca eram demult inauntru. Am intrat intr-o incapere dezordonata, in mijlocul careia trona un ditamai biroul de lemn. MIAM! Nu mai rosesem de multa vreme ceva atat de consistent, asa ca m-am pus pe treaba cand… HAIT!
Intra in incapere 2 barbati cu barba si-o femeie cu mustata. Radeau cu pofta si clanfaneau paine cu piftie. Inca simt mirosul ascutit de usturoi si aud plescaielile lor dizgratioase. Imi amintesc clar discutia care m-a pus pe ganduri:
Femeia cu mustata:
“Asta nu mai pleaca de aici. El stinge lumina, va zic!”
Unul dintre barbatii cu barba:
“Eu il bag pe lista cu activele fixe. Scrie, scrie acolo! 2 birouri, 3 computere. 6 scaune, Marcel!”
Rasete prelungi. Cei trei pleaca, lasand in urma mirosul puternic si cateva firimituri de paine cu care m-am delectat.
La caderea serii, locul s-a animat brusc si era cat pe ce sa fiu calcat in picioare, eventual sa fiu gasit decedat cu un mare toc infipt in cap. Am scapat ca prin minune, dar am fost luat de val si dus in sala de spectacole. Incercam sa-mi gasesc un loc confortabil, eventual in primul rand sa vad si eu ceva, cand m-a ochit o doamna trecuta bine de primele 3 tinereti. Am auzit un urlet infiorator, pamantul s-a cutremurat si spectacolul a inceput. Am urcat nestingherit pe scena, m-am dat de-a dura printre violonisti si m-am asezat, confortabil, langa contrabas. M-am holbat indelung la dirijorul care se zbatea, neinteles, in mijlocul marii adunari.
PAUZA
Ajung in cabina muzicienilor. Din nou femeia cu mustata. De data asta, cu o tanara firava ce nu prezenta urme de pilozitate excesiva.
Fata tanara:
“Ce noroc pe mine! Domnul Marcel e painea lui Dumnezeu…”
Paine, a zis cineva paine! Unde?
Pauza s-a terminat, dar nu pot ramane si la actul al doilea. Prea multa cultura pentru o singura seara si pentru capul meu mic. In plus, ma incearca putin foamea. Am de ales: “La Mama” sau “McDonald’s”… Parca am chef de junk.

Femeia din tramvai

Bai, deci am mers cu tramvaiul acu vreo 2 zile. Prima oara dupa fooarte mult timp. Nimic tare... mai putin un mini-incident care mi-a starnit curiozitatea.
Abia ce ma urcasem si-mi compostasem biletul ca am zarit o doamna, trecuta bine de prima tinerete. Imbracata in culori inchise, haine cheap, ochelari mari pe mutra... nimic deosebit. Genul de housewife obosit. Deodata, suna telefonul doamnei. Ea raspunde sec: "Da, te-ai mai gandit?! Aha. Si acum vrei? Aha. Pai nu se mai poate." Si "zdrang", doamna inchide telefonul si continua sa se uite nestingherita pe geam. Incitata de convorbirea seaca si fara noima, imaginatia mea a luat-o razna de-a dreptul. M-am gandit ca doamna ar fi putut fi o matroana undercover care tocmai intermediase o noapte de amor. M-am gandit la impricinatul de la celalalt capat al firului care nu se va bucura de nurii vreunei bunese prea curand.
Sau poate ca doamna era un dealer, un inger al mortii albe care tocmai refuzase un tanar ce-si mai procurase marfa viselor tot pe datorie.
Sau poate ca pur si simplu o sunase ala micu de acasa sa-i spuna ca s-a razgandit si vrea o ciocolata... dar nu, nu cred asta...

Gonzales - sobolan dambovitean ep. 2

2. DUPA VREO DOUA SAPTAMANI - PASAGIUL VICTORIEI, CASA CENTRALA A ARMATEI, FACULTATEA DE ARHITECTURA

Am luat-o in sus, pe calea Victoriei… m-am oprit putin la CEC, oripiland cateva doamne bine care au tipat cat le tineau plamanii. Ba mai mult! Au sarit pe mese si mai sa nu se mai dea jos de acolo. N-am inteles nimic. Aveau cu circa 90-100 de kile mai mult decat mine si m-ar fi putut strivi oricand. In plus, nu eram inca murdar si, privindu-ma in oglinzile din lift, am descoperit ca aratam chiar bine.
Am mai stat vreo 2 zile prin casa liftului de la CEC , apoi am plecat. M-am oprit la Caru cu Bere, unde am servit tacticos niste resturi de mici si carnati, plus cateva firimituri de paine neagra cu secara. Cateva zile am dus-o bine acolo, delectandu-ma din plin cu meniul zilei. M-a alungat cu matura un domn antipatic, mustacios, care purta o boneta ridicol de mare si alba.
Asa am ajuns in Pasagiul Victoriei, intr-un club de noapte. Ziua nu era nimeni si ma plimbam nestingherit prin toate cotloanele in cautare de hrana. Gaseam mai mult bautura ramasa prin diverse pahare, in colturile camerelor. Am baut mult in perioada aia si le mai si amestecam cumplit. Cred ca de-acolo mi se trag toate problemele cu ficatu’. Seara, apareau fetele, animatoarele. Mult mai simpatice decat doamnele de la CEC-ul cel Mare, fetele nu s-au speriat cand m-au vazut prima oara. Eram un sobolan alb, destul de aratos si incepusem sa mai si pun pe mine. Una dintre ele a zis ca seman cu Gonzales, prietenul ei din Spania care urma sa vina s-o ia cu el la vara. Asa ca Gonzales a ramas. Am trait ca un rege printre fetele de la Club. Primeam firimituri in fiecare zi si aveam bautura gratis spre dimineata, cand se golea clubul. N-a durat mult, caci spiritul meu nomad m-a pus pe fuga intr-o dupa-amiaza, cand ma simteam cam singur.
Am iesit si-am traversat intr-o clipa. Nu stiu de ce m-am grabit, caci masinile stateau pe loc. Auzeam, insa, multe claxoane nervoase si zanganitul surd al tevilor de esapament. Am urcat niste scari, destul de multe, si-am ajuns intr-un restaurant elegant. Pe tavan, ma ameteau niste picturi mari, cu rame aurii. Camera era foarte inalta si sobra. Am luat-o pe conducte si-am urcat. Coridoare lungi. Auzeam muzica, tot felul de instrumente. Am mai trecut pe langa o sala unde am surprins o conversatie interesanta care m-a facut curios.
Prima femeie: “Normal ca am venit la astia. Ce? Voiai sa raman profa la mine, in Craiova?”
A doua femeie: “Si ce-avea? Puteai sa predai engleza si acolo, nu?”
Prima femeie: “Zici tu?! Ei, cum ar fi fost? Imagineaza-ti: I’VE BEEN , adica FUSEI?”
Apoi rasete indelungi… si eu singur pe conducte, gandindu-ma incotro ar trebui s-o apuc sa ajung si eu in locul ala unde se vorbeste asa.
Ei bine, n-am ajuns acolo, ci pe un acoperis de unde nu vedeam prea departe de la inaltimea mea. Nu tu oameni, nu tu mizerie, nu tu prea mult zgomot! M-am intors iar prin cladirea cu multe coridoare, am luat-o prin restaurant si, dupa o gustare scurta – niste sorici si un pic de tiramisu – am plecat.
Am trecut in fuga pe langa Universitate. Mi-au atras atentia niste tineri de vis-à-vis. Carau o macheta imensa. Copacei, case. Toate din carton si lemn. In vremurile acelea, abia incepusem sa simt pornirea instinctuala de a roade orice. Macheta mi-a facut cu ochiul si m-am luat dupa cei care se chinuiau s-o care. Asa am ajuns in Facultatea de Arhitectura. Am ros vreo 10 zile tot ce-am prins, dar am tulit-o si de acolo mai mult de frica blestemelor, decat a tocilarilor care ma vanau cu capcane de pe vremea lu’ bunicu’. Am lasat in urma 3 biserici fara cruce, o casa lacustra fara picioare si o arcada romana fara coloane.

Gonzales - Sobolan Dambovitean ep.1

PRIMELE ZILE – PE MALUL DAMBOVITEI


M-am nascut intr-o zi de toamna, pe malul stang al Dambovitei. Mai simt si azi mirosul delicios al apei murdare si izul de saorma de langa culcusul nostru. Mai tarziu am aflat ca tata gasise niste resturi si i le adusese mamei in semn de recunostinta pentru cea de-a 7-a pereche de pui din anul acela de gratie. Eram, deci, al 14-lea mostenitor al familiei, insa singurul albinos din ultimii 5 ani.

La inceput a fost cald si bine. Intindeam botul nesigur si dadeam intotdeauna de tzatza generoasa a mamei. Primul contact cu realitatea damboviteana a fost mai mult fortat, dar definitiv. De atunci nu i-am mai vazut pe ai mei. Sau poate ca da… nu mi-as mai fi dat oricum seama. Tata a alunecat, din neatentie, pe o flegma cleioasa, de-un verde patrunzator. Cat ai clipi, coada lui cheala m-a maturat din culcusul protector si m-a trimis direct in Dambovita involburata. Ce dus rece si murdar! Am luat-o nesigur la vale si m-am agatat involuntar de primul carton de oua care mi-a iesit in cale. Curentul m-a purtat nestingherit in aval.

Pentru prima data am deschis larg ochii si am luat o gura mare de aer. Am sorbit cu nesat aroma de teava de esapament si am pivit in jur. In dreapta, un deal si, cocotata pe el, ditamai casoaia. Aveam sa aflu ca era Casa Poporului. Ulterior, am descoperit singur labirintul gigant de camere subterane. In stanga, alte case… Pe cer, o cioara sfrijita… ma ginise si-mi dadea tarcoale. Am sarit de pe cartonul salvator intr-un tufis de pe mal. Am petrecut noaptea acolo, inghetat, dar departe de orice pericol. Spre dimineata s-a umplut de frati mai mari, aflati in cautare de hrana. M-am tirat rapid ca deja se uitau urat la mine. Eram plapand si alb. Aratam ca un hamster pretentios, pierdut de vreo domnisoara curatzica.

Am mers spre Calea Victoriei, am urcat sus pe mal si am traversat in fuga. Am prins cu coada ochiului roata unei masini si cadavrul mai vechi al unei surate. M-am gandit pentru o clipa sa ma-ntorc s-o raschetez un pic da…

Oldies but goldies

ce tare e reclama de la final!!!!

Patinoarele si patinatul - bisnit si sport de cocalari

Zilele astea libere am tot ars-o pe la patinoar. Imi place mult sportul asta, dar si cum aluneca vinul fiert sau ceaiul cu scortisoara de dupa. Mirosul rece al ghetii imi aminteste de tinerete, de perioada liceului. In fiecare sambata, iarna, mergeam cu prietenii la raposatul patinoar din Floreasca. Numai ca pe vremea mea, patinatul nu era sport pentru oricine. Pe gheata perfecta nu alunecam decat noi, tinerii din liceele bune si trendy... mai erau cativa oameni ceva mai in varsta, din cartier si niste cupluri. Participanti civilizati care nu creau probleme serioase. Ei bine, acum, sunt mult mai multe patinoare ce afiseaza preturi accesibile. Ofera spre inchirat patine ieftine in care iti ingheata picioarele si prind si putina pojghita ca deh, iti mai transpira laba inauntru! Ma rog, nu asta e problema mea ca am patinele mele. Problema ar fi ca eu nu mai pot patina... gheata a fost invadata de specii umanoide ciudate, tip cocalar incaltat. I-am urmarit, alunecand incet si i-am clasificat lejer, dupa mai multe zile. Asadar, speciile pe care le veti intalni pe gheata, in acest sezon, sunt:

1. Cocalarul patinator zburator. Este cel mai periculos. Nu stie sa patineze, n-a mai patinat niciodata, dar vine de la 11 ca e gratis. Ai impresia ca-si va rupe picioarele imediat, dar el se tine darz... nu se lasa. Se lupta si da din aripi disperat pentru a-si recapata echilibrul precar. Matura tot ce-i trece pe laterale. Cu bratele falfaind tranteste cativa copii si doua doamne mai in etate. Nu-i pasa atata timp cat iese victorios. Cocalarul patinator zburator ramane in picioare si trebuie ocolit mult pe stanga sau pe dreapta.

2. Cuplul cocalarilor patinatori zburatori. Cand el a gasit-o pe ea si si-au dat seama ca sunt la fel, s-au gandit ca ar fi dragut sa se tina de mana. Trebuie ocoliti si mai mult prin dreapta sau stanga.

3. Cocalarii patinatori de viteza cu harfe misto. Poarta geci de piele si caciuli D&G. Ei cred ca stiu sa mearga bine de tot si tocmai de aceea strabat in viteza patinoarul. Picioarele nesigure tremura, la atingerea suprafetei de gheata. E plin de oameni, obstacole miscatoare pe care daca nu le pot ocoli le doboara fara mila in cursa lor catre glorie si recunoastere. Acestia trebuie identificati rapid la intrarea pe gheata. Simtiti ca se apropie? Virati mult spre mantinela!


4. Pitzipoancele artiste. Poarta fustite sau blugi cu sclipici si talie joasa. Sunt foarte simpatice in clipa cand cad pe jos si trei sferturi din buci se revarsa pe gheata. ( Ele lasa urmele mai late in zapada)

5. Cocalarii talentati, frate! Se strecoara ca niste virtuozi ai ghetii, facand scheme si improscand cu zapada pitzipoancele. Nu va ingrijorati! Lor le place. Cu cat iesi mai uda de pe gheata, cu atat inseamna ca baietii te place mai mult...


6. Mini-cocalarii patinatori. Acestia sunt copiii cocalarilor zburatori. Niste ghiulele umane, lipsite de scrupule care se impiedica des dar se ridica imediat. Adevarate torpile care trec printre picioarele patinatorilor, lasand prapad in urma. Nu stiu cum sa va feriti de acestia...

Si nu uitati! Mersul la patinoar poate fi o aventura... patinatul - un sport solicitant ce necesita concentrare maxima, picioare puternice si atentie distributiva...

Ce-am mai lucrat in ultimul timp...

Nu incerc sa ma scuz ca nu am mai scris de secole.
Anul asta revin in forta:)