Alo!!!

E cineva acolo?
Liniste.
In capul meu e liniste. O liniste absoluta. Am savurat-o vreo 2 zile. Am crezut ca sa revina zgomotul acela ritmic, la un moment dat. Dar nu a fost asa. Si linistea ma sperie acum. N-as fi crezut ca nu ma pot gandi la nimic... atat de mult. Descopar, lipsita de orice urma de entuziasm, noi dimensiuni ale propriei minti. Imi dau seama ca as putea trai fara sa ma gandesc la ceva anume. Am capacitatea fantastica de a sta ore intregi cu ochii fixati intr-o farfurie goala fara sa-mi pun intrebari si fara sa ma plictisesc. Pot sa stau la televizor, in fata lui, fara sa-i dau drumul. Si mai pot sa zac in pat, semi-acoperita, cu privirea atintita in tavan. Efortul suprem al acestei stari ar fi sa-mi tarasc picioarele greoi dintr-o camera in cealalta. Inertia mintii ingreuneaza groaznic de tare membrele. Le ridic pe rand, ma ajut de diverse obiecte si-mi indeplinesc telul. Un picior, apoi celalalt... si din nou.
Capul, capul acesta gol... e atat de greu!

Luminile de Craciun de pe Magheru...

... sunt tot mai putine si mai sarace. Si nu, nu e de la faptul ca imbatranesc eu si le vad altfel. M-am documentat intens in acest sens.
Pe scurt, sunt profund dezamagita. Imi plac sarbatorile, imi place sa le simt intens, in strada. Asa ca sambata am iesit sa asist la marea aprindere. Eu si inca vreo suta de mii de bucuresteni sedusi de magia Craciunului sau care pur si simplu se plictiseau acasa, in fata televizorului. Bulevardele centrale erau complet blocate. Nu se misca nimeni. Pe trotuare, te calcai efectiv in picioare. Am sunat o prietena si am ramas la o ciocolata calda, cu multa frisca. Aproape de centru. Am tras suficient de mult de comanda ca sa se aprinda luminile si oamenii sa se care. Era vreo 11 noaptea cand am luat-o la picior pe Magheru. La inceput, am crezut ca nu s-au aprins inca luminile de Craciun. "N-are cum. Doar atat?". Cateva beculete sfrijite. Punctul forte: efectul de ninsoare. Niste tzurtzuri electrici din care picura lumina incontinuu... ma rog, din care se scurgea ceva cu ultimele-i puteri. Am luat un taxi si n-am mai privit inapoi. Daca unii se intreaba unde sunt zapezile de altadata, eu ma intreb unde sunt luminitele acelea multe, magice, licuricii colorati pe sub care ma plimbam ca intr-o poveste cu zane si spiridusi. Cineva le-a stins cu buna stiinta. O mana gigantica a apasat butonul de "off" apoi m-a palmuit cu ura, in timp ce o voce ascutita mi-a soptit sec: "Trezeste-te, fetito!"

Scurt prezentare iconica a luminilor de Craciun din ultimii ani - flash back:

Scuze!

Azi trebuie sa scriu. Deja ma poseda un sentiment crunt de vina. Faza cu "nu am avut timp" nu mai tine nici chiar pentru mine. Imi dau seama ca iar am cautat o scuza si de data, fara sa mi-o ceara cineva. Si nici macar nu e prima oara. De cate ori nu ne-am cautat scuze pentru noi, doar ca sa ne simtim mai bine, sa avem o justificare... de obicei pentru ceva ce nu am facut. Avem tendinta asta oarecum penibila de a ne ascunde capul in nisip pentru a scapa de spiridusii constiintei. Multi si mici, cu priviri dezaprobatoare.

Eu, una, nu am atat de multi spiridusi din astia, dar o am pe mama. O mama foarte buna dar inzestrata cu acel "dar" de a-mi aminti regulat chestii pe care nu le-am facut sau pe care nu le-am terminat. Chestii de care uneori as vrea sa uit si nu pot. Cred ca daca ar fi posibil, mama s-ar aseza confortabil pe umarul meu drept tinand un betigas cu capat de vata pentru urechi. Din cand in cand l-ar introduce in urechea mea sa fie sigura ca nu am scuza ca nu aud si apoi m-ar intreba: "Auzi? Cand ai de gand sa...?" - asta e formularea standard.


As vrea sa-i pot da in fiecare zi, de dimineata, o pastila cu scuze... s-o inghita usor pe stomacul gol si sa-si faca efectul imediat. Sa nu mai fiu nevoita sa le caut eu, sa-mi dau seama de penibilitatea lor... Si atunci cand vrea sa-mi aminteasca din nou de ceva ce nu am facut, sa se opreasca brusc si sa-si dea singura explicatii. Inca lucrez la formula complexa a unei astfel de pilule... Daca-mi iese o voi tine doar pentru mine oricum ca sa nu stiti cand v-o administrez.

Nirvana state of mind...

I THINK I DIED ALONE A LONG, LONG TIME AGO

We passed upon the stair, we spoke of was and when
Although I wasn't there, he said I was his friend
Which came as some surprise I spoke into his eyes
I thought you died alone, a long long time ago
Oh no, not me
I never lost control
You're face to face
With the man who sold the world
I laughed and shook his hand, and made my way back home
I searched for form and land, for years and years I roamed
I gazed a gazley stare at all the millions here
We must have died along, a long long time ago
Who knows? not me
We never lost control
You're face to face
With the man who sold the world

imi vine sa-mi iau campii...

... o da! tot caut sa fac ceva, altceva decat sa ma duc la birou si nu-mi iese. As vrea sa am un hobby, dar nu am. As vrea sa am o pasiune in afara scrisului... ceva mai practic, dar nu gasesc. Am vrut sa ma apuc de dansuri si nu am descoperit nici o sala misto in apropiere, am vrut sa ma duc la patinoar si nu s-a deschis. Ma simt grasa si urata... sau numai grasa uneori. Ma uit la poze cu femei frumoase, ma uit la poze cu mine acum vreo 4 ani si nu mai vad nicio asemanare.
Flirtul cica ridica moralul... dar nu poti flirta in fiecare zi. Nu ai tot timpul cu cine si mi se pare obositor, de cele mai multe ori. Oare flirtul poate fi o pasiune? Eu cred ca da. Ca orice pasiune iti da starea aia de fulfillment, de implinire. Vinovata? Ar trebui sa ma simt vinovata? Nu. Absolut nu. Pentru ca flirtul este o metoda de socializare, iar eu sunt o fiinta sociala. Eu cred ca flirtul ne salveaza din rutina si cine nu recunoaste ca-l practica, de fapt, nu-si da seama. Si mai e si prejudecata aia ca "da, domne iti place sa flirtezi acum ca ai fost naspa in liceu si nu se uita nimeni la tine!". E hai! Adica imi ziceti voi mie ca numai copiii urati flirteaza cand se fac mari. Pai atunci hai sa ne luam cu toatele barbatii dupa poza din liceu... asa ca sa fim sigure ca nu mai intorc capul dupa frumusetile autohtone!

Si a doua chestie, acum ca "m-am asezat la casa mea" inseamna ca sunt casnica? Si daca nu fac nimic, adica nu spal, nu gatesc, nu fac curat tot casnica se cheama?

Pana imi elucidez exact pozitia in societate, ma duc sa scriu pentru birou... era ceva cu un wobbler pe mail.

zau ca era soare

si noi eram la mare. vreau sa fac o baie calda acum. sa ma scufund cu totul si apoi sa dorm, sa dorm pana la vara...

mi-am amintit de vara... era soare

lately...

ploua oribil. marunt si rece. nu-mi place toamna tarzie si umeda. poate ca de aia m-am si nascut intr-o primavara frumoasa, spre sfarsit.

Ieri m-am mutat "acasa", inapoi in casa in care am copilarit. acolo e "acasa". Cartierul cu proasta lui faima si totusi atat de linistit, geamurile mari, soarele care intra, in fiecare dimineata, pe fereastra camerei mele. casa mare si aerisita, pozele cu ai mei, mirosul, mirosul de perete si de gresie termoizolanta...

acum e plin de saci peste tot si cel mai mult mi-as dori sa apara doua maini imense care sa puna totul in ordine... nu vreau sa despachetez sacii, n-am chef, vreau sa stau in pat, sa zac si sa ma uit la televizor! da, la televizor! eu si M avem televizor, si nu unul, ci 3. asta dupa un an juma fara. imi place de M cand se uita tamp catre cutia cu imagini si parca nu s-ar mai dezlipi de ea, pentru ca apoi sa-mi precizeze inca o data "nu, nu e bine sa avem televizor... iti spun eu!"

am o tuse seaca si ma enerveaza cumplit. probabil pentru ca de o saptamana nu am mai fumat deloc. m-am lasat, la fel de repede cum m-am apucat. pot spune ca am fumat 6 luni in viata. am mai bifat un viciu! what's next?

si vreau sa dorm si sa nu mai visez prostii si oameni pe care nu-i sufar. da, da...

romance, anyone?

O floare de camp, o atingere suava, un sarut docil, un simplu "te iubesc", o noapte lunga si apoi ani si ani. Un gest neasteptat, o mana grabita sa te atinga oricand, o voce atat de familiara, o lumina delicata in ochi. Azi. Aproape imposibil si totusi... Da! Exista persoana care va sta langa tine sa va uitati la desene animate, omul care va suna in fiecare seara la usa, la aceeasi ora.

E urat afara. E frumos inauntru.

special pentru toate fetele!

Am descoperit acum vreun an un medic foarte bun care mi-a spus ca acest tip de cancer (de col) se transmite pe cale stiti voi de care:). Formele mai simple ale virusului cancerigen dau niste negi care pot deveni si ei periculosi. In plus, ei pot recidiva. Prin urmare nu poti fi niciodata sigura ca ai scapat de ei definitiv si ii poti transmite oricand oricarui partener. Oarecum scarbos.. In plus, exista riscul sa-i transmiti bebelusului tau:(

Formele mai nasoale sunt cele care pot declansa cancerul repede.

Orice femeie pana in 26 de ani inclusiv poate acum sa-si faca un vaccin impotriva acestor virusi. Mai intai, insa, trebuie sa-si faca analizele sa fie sigura ca nu are deja virusul in ea, activ sau nu (daca s-a manifestat deja, sorry:(. In acest caz, nu puteti face vaccinul... nu e indicat.

In fine, trebuie vorbit cu un medic foarte clar, inainte!

Stiu ca am fost foarte serioasa azi, insa merita sa va spun si voua o informatie de genul asta! Eu, una, dorm mai linistita acum:)si mai sigura ca cei 5 copii pe care mi-i doresc o sa iasa sanatosi.

seara, la un cico, in vechiul Lyon...

Lyon, Livia, Eu

Lyon sau orasul adoptiv al Liviutzei

...
pentru ca tot mi-am petrecut vacanta pe meleaguri franceze, mi-am vizitat si una dintre cele mai bune prietene din tinerete: Livia, zisa si Poste:)

Lyon-ul este un oras minunat, intim, romantic si plin de studenti. Locul ideal pentru a duce o viata boema. Stradute mici, cladiri vechi, cafenele si bistro-uri chic. Ce mai! Ne-am simtit perfect. Parca o mana gigantica ne-a luat orice grija de pe suflet cand am pasit in apartamentul mic, French-style al Liviei. Un bloc, vechi, camere inalte, geamuri mari, pat cu baldachin... si bineinteles toaleta separata de "salle de bain". Tipic francez. Serile am iesit in oras, am stat cu prietenii Liviei si am ascultat muzica buna, am mancat... Am mancat chiar si tipic lyonez. Ar fi fost imposibil ca eu si Livia sa nu facem o tampenie daca tot ne-am intalnit. Ei bine, de data asta tampenia a fost mancarea tipic lyoneza... Un castron mare in care pluteau in grasime cateva maruntaie de porc, un carnat imens si un ou semifiert. In afara acestui incident aproape amuzant pentru iubitii nostri care isi comandasera chestii delicioase, totul a fost minunat. Kir-ul a la peche si tigarile Vogue aromate, savurate alaturi de o buna si veche prietena... inca o amintire frumoasa adaugata in cotlonul intim al prieteniilor de durata:)

VA URMA

pe malul Ronului, in Lyon, cu baaabe

it's time

e timpul sa mai fac o nebunie. una dintre acele mutari la care nimeni nu se asteapta si pe care nici eu nu mi-o pot explica. pe care probabil o s-o regret putin mai incolo sau care o sa ma implineasca profund si de tot. 25 de ani, anii trec... si totusi imi mai permit vreo doua-trei nebunii sau gesturi inexplicabile. hotarari de moment. o doza mare de superficialitate si spirit aventurier,un mood permanent optimist. ingredientele ideale.
pana acum m-am avantat singura catre nebuloase, de fiecare data. acum, insa, nu mai e chiar asa. si daca o sa iasa prost, n-o sa iasa doar pentru mine.oare ar trebui sa ma chinuie vreun sentiment de vina? ca nu se intampla asta. din contra, as putea spune... pot sa-mi asum si esecul celuilalt:)
imi plac nebuniile, hotararile radicale, deciziile pripite de moment din care nu stii ce va iesi... si nu le-am mai savurat de vreo doi ani incoace. a venit timpul! tic-toc...
:)

Mai sunt 8 ore...

... 8 ore si inca putin pana plec la Paris cu iubitul meu... eu si el... noi doi in orasul iubirii. Abia asteptam amandoi! Sa ne dam cate un refresh binemeritat intr-un oras superb. In plus, e toamna. V-am mai spus deja. Toamna, Parisul traieste in toata splendoarea lui. Turistii s-au rarit, vantul lejer miroase a Chanel si studentii s-au intors in campusul Sorbonnei. O sa ne plimbam,o sa ne plmbam muuult. O sa ne pierdem pe strazile inguste si o sa ne sarutam in cafenele cochete. Poate o sa ne oprim pe malul Senei si cineva o sa ne faca portretul. Si poate o sa aratam acest portret de toamna tarzie copiilor nostri... candva.
Am inceput deja sa visez. MAI E PUTIN. Si totul o sa inceapa o data cu croissantul acela rece din avionul Air France care decoleaza la 6:55 am. Directia: Paris - CDG.

zice-se

zice-se ca intr-o relatie noua, trebuie sa-ti asumi faptul ca vei trai o perioada cu toti "fostii" in casa. ai lui si ai ei.din fericire casa noastra a fost prea mica, de la inceput. abia am incaput noi doi... asa ca restul poate au stat la usa. nu stiu. nu i-am vazut niciodata, daca ma gandesc mai bine. din cand in cand mai auzeam zgomote pe la usa... fosnituri, zgarieturi. zgomote asemanatoare celor pe care le fac pisicile cand vor sa intre undeva. m-am speriat de cateva ori. o data am vrut sa le dau drumul sa vad ce vor, dar M m-a prins de mana si m-a tras inapoi. m-a luat in brate si am adormit linistita. altfel, cine stie cate Cristine, Mone, Ioane si alte doamne din trecut ar fi aparut la bratul Cosminilor, Bogdanilor si Danutilor? whatever...

si acum ca ne mutam intr-o casa mare si luminoasa, trecutul o sa aiba mai mult loc aici, langa noi?

"Nu. Trecutul se ascunde in cotloane intunecate. NU. Aici, La Noi o sa fim Doi, Doi si atat. Tu si Eu", mi-a raspuns M din nou, calm si m-a sarutat adanc pe frunte.

"Si totusi uneori apare ceva. Simt cum cineva forteaza usa. Un picior albicios de femeie batrana patrunde incet si Ea vrea sa se strecoare intre noi. O simt unoeri cum aluneca asa, ca o umbra rece si trista."

"Nu e amintirea mea. E in cotlonul tau. Eu traiesc prezentul intens cu tine"

"Si ce sa fac?"

"Alung-o!"

"O sa ma ajuti?"

"Da. O sa fiu langa tine tot timpul. Doar tu si eu. Ca intotdeauna."

Ea

Ea e batranicioasa. Ea e bruneta. Ea e inalta. Ea e cam grasa. Ea e geloasa. Ea e posesiva. Ea e inselata. Ea e trecuta. Ea e frustrata. Ea e rautacioasa. Ea e cu cineva. Ea e trista. Ea e obosita, dar nu stie. Ea e amabila uneori. Ea e culta, sau cel putin pretinde. Ea e citita, de asta nu a ajutat-o niciodata.

Si totusi Ea e.

locul unde am copilarit...

Piata Romana. la McDonald's.

era de asteptat. ptr ca Mc-ul s-a deschis cand eram in clasa a-7-a la o scoala ultracentrala. mai tarziu un pic, m-am mutat la Scoala Centrala, cativa pasi mai incolo.

tot Mc-ul a ramas locul de intalnire, insa. de la Mc porneam si seara, la Mc ne desparteam. fiecare la casa lui! Tei, Berceni, Militari, Drumul Taberei. aproape orice amintire din adolescenta se leaga intr-un fel de mirosul specific de fast-food, un miros greoi si totusi delicios in momentele in care imi ghioraiau matzele de foame dupa ore. prima iesire in club, primul prieten, primele prietenii care au devenit atat de trainice. primeam bani cat pentru un shake si ceva de mancare. in fiecare zi... imi luam o inghetata si restul de bani se duceau pe sucurile din terase.
insa Totul incepea la Mc. la una dintre mesele de lemn intesate cu tineri cool. cu role sau fara. trendy...

ieri am fos la Mc. au schimbat mesele si pe jos e un fel de gresie prea gri si foarte rece. am simtit ca "ei" au vrut sa stearga orice urma a mea de acolo. sa spele anii copilariei si adolescentei tarzii. sa-i acopere cu gresie gri asemeni lespezilor din cimitire si sa-i reduca la tacere.

instinctiv am vrut sa iau un tarnacop si sa-mi dezgrop agresiv amintirile, astupate acum tacticos cu placi gri. sunt ale mele!!! am stat 5 minute, dar totul mi se parea atat de strain si de ostil. oamenii, mesele mirosind a vopsea proaspata... parca Mc-ul urla cu fiecare hamburger in parte si placa de gresie gri ca eu nu mai am ce cauta acolo. am plecat.

dialog 2

- Auzi?
- Da.
- Oare copilul nostru o sa fie dragut?
- Nu vad de ce nu. Mai ales daca o sa semene cu mine.
- Pai si daca o sa semene cu mine?
- Hmmm... o sa fie minuscul, pufos, rozaliu si foarte vesel.
- Adica tot dragut, nu?
- Da. Adica tot dragut.
- Pai daca o sa fie asa dragut si grasut o sa-l pup incontinuu. Si o sa-l trag de falcutze. Stii... asa i-am facut si lu' frate-miu. Crezi ca o sa se supere pe mine?
- Daca exagerezi... da!
- Pai si daca eu n-o sa pot sa ma abtin...?
- O sa te controlezi tu...
- Nununu. Oricum e al meu si fac ce vreau cu el.
- Hmmm... cred ca e si al meu... nu?
- Ba da. Fie.Poti sa-l pupi si tu din cand in cand.
- Mersi mult.
- O sa fie blond?
- Asa ar trebui.
- Si cu ochii verzi, asa ca noi?
- Aici...
- Vrei sa-i calculam zodia?
- Offfff...
- Gata, gata. Ma opresc aici.
- Auzi?
- Da.
- Si daca facem tripleti?
- Te parasesc!
- Da iei si tu doi cu tine, nu?!

dialog

- Spui ca ma iubesti...
- Da.
- Bine... da cat de mult ma iubesti?
- Mult. Ce intrebare mai e si asta?
- Mult, mult de tot?
- Mult, mult de tot...
- Ma iubesti cel mai mult?
- Da, cel mai mult din lume.
- Cel mai mult din lume de pana acum?
- Da, cel mai mult din lume de pana acum.
- Pai, daca e de pana acum, atunci poate peste 2 ani o sa iubesti pe altcineva mai mult decat pe mine.
- Imposibil.
- De ce?
- Stiu eu.
- De unde?
- Stiu eu pentru ca sunt mai mare.
- Si daca esti mai mare inseamna ca ai iubit mai multe persoane la diferite intensitati si acuma poti sa-ti dai seama ca pe mine ma iubesti cel mai mult?
- Vezi ca ti-ai dat seama!
- Si de ce ma iubesti pe mine mai mult decat ai iubit alte persoane?
- Pai... n-as putea sa-ti explic... asa simt...
- Eu as vrea sa-mi explici...
- Inceteaza odata! Explica tu prima daca insisti!
- Nu pot. Mi se pare ca asta nu se poate explica.
- Esti total ilogica. In cazul asta, cum crezi ca as putea sa-ti explic eu...?
- Tu esti mai mare!

hey babe!

clica... gen cu Balasoiu si Cantor

si eu cool, cu Livia

eu o ard intelectual

no comment:)

paris, je t'aime ep 1

da. iubesc parisul. il simt in vene uneori... curge incet si graseiat. nu-l pot uita. parisul toamna... Sena putin involburata, les bateaux-mouche, artistii ratati de pe mal. totul e atat de francez, atat de elegant uneori, atat de altfel. toamna, insa, e cel mai frumos. sa luam o zi de marti in paris. dimineata. putini oameni. in cartierul latin. cativa studenti. intru intr-o cafeterie. grand-creme si croissant amande. ma uit pe geam. cativa nori. imi aprind o tigara mentolata. subit un gust prea fresh. o sting... o grimasa pe fata mea.
torn tot laptele in grand-creme. o beau si plec. o iau spre galeriile lafayette. la etajele 2 si 3 au haine mai scumpe. ma opresc la 1. am vazut de ieri o geanta... prea mare si prea roz. trebuie s-o am. n-am venit singura. dar imi place sa ma plimb singura, sa pot sa tac. sa-mi amintesc de anul cand am trait aici si in Bordeaux. uneori parca nici n-as fi plecat... il visez, il simt... cu tot: cu oameni, cladiri, ploaie, soare, Sena.
ies din galerii. ploua cu soare. intru repede intr-un bistro si beau un kir royal sa ma incalzesc... mi-au inghetat picioarele. kir "a la peche" biensur...

In Vama... pe chill

EI

frumosi, misto si canta BINE... gen:)
deci DA... am gusturi la barbati;)

ps - recommend: "Je suis le meme" - Garou
"Where did you sleep last night" - Nirvana

kurt