Friday, October 16, 2009

Aia de cad in admiratie / Les gens qui tombent dans une admiration profonde


Ok... deci postul asta trebuie sa fie si in romana pentru ca vreau sa inteleaga si fratii mei fenomenul pe care l-am observat p'aci. Bai, nene... deci oamenii astia isi manifesta intens verbal onomatopeic sau prin interjectii din cele mai diverse aprecierea fatza de o chestie, fie ca e spectacol, fie ca profu zice ceva misto, fie ca se regasesc subit pe langa vreo piatra antica ale carei forme rubensiene ii acorda statutul de opera de arta. Ma rog... deci prima oara s-a intamplat in cadrul spectacolului de dans brazilian la care am fost... chiar la Casino de Paris. Ei bine, fix in spatele meu statea un domn putin mai inchis la culoare, de fapt ce-i cu eleganta asta, foooarte inchis la culoare, probabil ca d'aia l-am vazut abia la sfarsit, care nu mai contenea sa spuna: "Trop fort... a... c'est trop fort... o, c'est trop fort." (= "foarte tare", ce tare, frate"). Omului, clar, ii placea ce vedea si o spunea raspicat cam din 3 in 3 minute - ceea ce inseamna ca daca spectacolul a durat 80 de minute, 80:3=aprox. de 30 de ori, pentru ca uneori baga cate 2-3 o data. Ceva asemanator s-a intamplat si ieri in cadrul atelierului de Comedie cand profu' ne spunea diverse chestii, iar o fata din spatele meu il aproba neincetat: "aha", "oui", "c'est ca". E clar ca oamenii sunt pe pozitiv si tin mortis sa-si exprime parerile cat mai fatis. Nu e rau, nu e rau deloc... dar eu cu ce am gresit?! Cand vreau sa savurez ceva interesant sa mai aud cate un "aham"... da, ma bucur ca sunteti de acord, dar va rog sa "ahamaitzi" in gand, daca se poate :)

Bon, donc cet article je l’écris aussi en roumain pour partager avec mes “frères” ce phénomène que je viens d’observer ici/ Les français aiment bien manifester d’une manière intense verbale, à travers des onomatopées ou des interjections, l’appreciation envers telle ou telle chose, soit spectacle, soit un bon conseil, soit une pierre antique dont les formes rubensiennes lui donnent le statut d’oeuvre d’art. Enfin… la première fois, ça m’est arrivée pendant le spectacle de danse bresilien où je suis allée, au Casino de Paris. Juste derrière moi, il y avait un messieur un peu plus noir, bon un peu plus que plus noir, c’est pkoi je l’ai vu à la fin du spectacle, qui ne cessait pas de dire d’une haute voix: "Trop fort... a... c'est trop fort... o, c'est trop fort." L’homme aimait évidemment ce qu’il voyait et il s’exprimait tous les 3 minutes – ça signifie que si le spectacle a duré 80 minutes, 80:3= environ 30 fois, souvent il le disait 2-3 fois à l’une. Une chose presque pareille j’ai experimentée hier, pendant l’atelier de Comédie quand le prof nous racontait des faits divers et une fille, derrière moi l’approuvait constamment: "aha", "oui", "c'est ça". C’est pas mal, pas mal de tout d’être positif, mais moi, pkoi je dois en supporter?! Lorsque je veux savourer qqch d’intéréssant, j’attends: “aha..mmmm”… je suis très heureuse pour vous, tous ce qui savent montrer leur appreciation, mais j’aimeriais bien que vous “ahhaa… mmmiez” silencieusement, si possible☺

1 comment:

Kool-Aid said...

de acord...si mie imi rasuna ceva asemanator, pe taramuri olandeze...aprobare peste aprobare. Si apoi..ai blonda care, in timp ce isi ghiceste in supa, da din cap si spune: exact, da, normal...unui dialog la care nu ia parte direct..
That totally pisses me off...giving an opinion to something that you weren't asked about to begin with.